Profa, jurnalista si farmacista
17 Dec 2010 Lasă un comentariu
Cand eram prin clasa a cincea, voiam sa fiu profa de franceza si imi faceam planuri, imi inchipuiam cum va fi. Imi era foarte drag, imi amintesc ca profa de franceza a lipsit intr-o zi, iar eu m-am dus la tabla si le-am explicat colegilor mei o lectie, apoi le-am aratat cum se rezolvau exercitiile din tema. A fost o zi mare pentru mine, desi eram mica, mi-am dat seama ca asta mi-ar placea sa fac in viitor. La franceza nici nu invatam, prindeam totul din clasa, temele le faceam oral, iar acasa lucram alte exercitii, uneori ma uitam pe lectii mai departe in manual, desi de obicei il cam citeam in prima zi de scoala, dupa ce il primeam. Eram fericita cu franceza, iar dupa patru ani, am ajuns la liceu, unde am lasat-o mai moale, din cauza altor materii mai serioase care imi cam furau timpul. As vrea sa ma pot ocupa de ea asa cum merita.
Daca as fi profa intr-o scoala asa cum imi imaginez, cu elevi constiinciosi, respectuosi si dornici sa invete, as da tot ce e mai bun in mine fara sa mi se para ca fac vreun efort. Si ce mi-ar placea cel mai mult sa fac intr-o scoala ar fi lucrul pe care il cred eu necesar la noi in invatamant. Nu stiu ce fel de materie ar fi asta, un fel de dirigentie, ceva care se bazeaza pe discutii pe anumite teme, activitati care sa invete elevii cum sa gandeasca, activitati in care se dezbate tot ce trebuie sa stie un om educat si responsabil. Mi se pare necesar alocarea unui timp pentru discutii pe baza codului bunelor maniere, pe baza unor concepte precum respectul, acceptarea, munca, prietenia, relatiile interumane, etc, pentru ca de asta duc lipsa elevii, de materii cu aplicabilitate practica si imediata. Bine, nu cred ca va exista asa ceva in vreo scoala, pentru ca invatamantul pe care il cunosc eu are scopul de a distruge initiativa, de a ingradi personalitatea, de a reduce la tacere si supunere. Sau daca nu asta e scopul, cel putin asa se vede, asta se reuseste. Elevilor le e greu sa argumenteze corect si la obiect, sa accepte parerile celorlalti, sa se cunoasca pe ei insisi, sa isi stabileasca un scop suprem si sa fie constanti in actiunile pentru realizarea lui. Daca vreodata as reusi sa fac ceva pentru oameni, o schimbare cat de mica, as face-o in educatie, pentru a da ocazia celor mici sa aiba un start bun in integrarea in societate si sa isi construiasca o mentalitate bazata pe principii puternice. Pentru ca personalitatea unui om se construieste din copilarie si trebuie avut grija incotro se indreapta fiecare, ca la maturitate e greu sa modelezi un om (si cine ar face-o?). Acum trecand peste visele astea, m-as face profa de limbi straine.
As mai face din pasiune jurnalismul, dar strict pe genul reportaj, sau oricum ceva apropiat, cum ar fi interviul, pentru a scrie povesti ale oamenilor, caci omul ma pasioneaza, deci jurnalism de revista. Se vede de pe blog ca imi place sa scriu, mai mult despre mine, ce-i drept, pentru ca pe mine ma cunosc cel mai bine, dar sunt sigura ca as face o treaba buna. (Si, sincer, chiar imi e dor sa scriu un articol serios, o poveste, sau chiar si un amarat de articol pentru revista scolii.) Partea proasta e ca aici nu mi-as permite nici macar sa platesc rate, ca in cazul in care m-as face profa. Si ar trebui sa ma mut in capitala, ca sa am totusi despre cine sa scriu. Si ajungem din nou la problemele domeniului din tara noastra (noi avem mereu ceva extra), la ce se citeste in presa noastra, la confruntarea dintre interesul public si interesul publicului si la castigul celui din urma, la cumpararea jurnalistilor de catre oameni cu influenta, la manipularea prin intermediul mass-media… Nu stiu cum m-as adapta in mediul asta.
Asa ca ramane alt domeniu care imi place, insa nu pot spune ca e chiar o pasiune: chimia. Aici e mai mult de invatat, dar e mai sigur locul de munca, salariu convenabil, alta treaba. Si totusi, nu pot sa nu ma intreb daca nu cumva gresesc…
